Institutia ''parandărătului"

Avem următoare ipoteză de lucru: indiferent ce autoritate reprezentăm, suntem nişte “intangibili” şi trebuie să asfaltăm o stradă relativ mare dintr-o localitate oarecare.

Pasul 1: Dat fiind faptul că nu mai există o regie de Drumuri şi Poduri ( oricum nu ne-ar încanta- e treabă de găinar să furi la materiale...noi suntem nişte domni), vom studia proiectul şi vom organiza o licitaţie pentru acordarea contractului.

Pasul 2: Evaluăm rezonabil ( şi neoficial) lucrarea la circa 6 milioane de euro ( costuri reale: personal, amortizare utilaje, capital circulant) şi cerem de la centru fonduri de 50 milioane euro pentru execuţie.

Pasul 3: Anunţăm licitaţia, după care ne consultăm cu băieţii de la centru să aflăm cine, cât oferă şi, implicit, cine o câştigă.

Pasul 4: Facem licitaţia! Descalificăm LEGAL pe criterii de culoare a părului şi calitatea costumelor reprezentanţilor firmele A ,B, C, D, E şi respingem ofertele de 6.2, 6.5, 7, 7.5 şi 8 milioane de euro, acordând licitaţia veşnicei firme X, care oferă serviciile în schimbul modicei sume de 49.(9) milioane euro. Directorul companiei X, domnul Cocoşuneanu, este fericit că firma sa este incă extrem de competitivă.

În acest punct, avem la dispoziţie, în cârdăşie, 43.(9) milioane de euro. În lipsa unei competiţii reale, nivelul de eficacitate al firmei lui Cocoşănuneanu este atât de scăzut încât vor irosi încă vreo 2-3 milioane, dar acesta este suficient de altruist cât să o acopere lesne din partea sa.( oricum, dacă mai este nevoie de bani vom face un act adiţional). Esenţial din această “combinaţie” este că rămân cel puţin 40 milioane de euro la discreţia noastră.

Acesta este un contra-exemplu pentru tot ceea ce ar trebui să însemne o piaţă liberă. În momentul în care o persoană sau un grup de persoane pot obţine, indiferent de mijloace, 40 de milioane de euro într-o singură acţiune, economia respectivă nu va putea fi competitică la niciun nivel şi , inevitabil, va colapsa.