Gânduri

Geniul



Pentru moralul nostru, situaţia elitelor contrafăcute este pe jumătate îmbucurătoare pentru acest moment...deoarece este imposibil să nu existe geniu și competență într-o țară care încă domină olimpiadele rusofone, matematice ori de informatică. Este absolut imposibil să nu se găsească geniu în țara lui Grigore Leșe, Dan Puric sau Tudor Gheorghe; în țara care cândva i-a dat pe P.P. Carp sau Nicolae Titulescu; care i-a oferit lumii pe Cioran, Brâncuși și Eliade,iar pușcăriilor comuniste pe Țuțea, Steindhardt sau Monseniorul Ghika.

Există geniu pe aceste meleaguri, iar faptul că acest geniu nu este în vîrful piramidei sociale alături de pseudo-intelectualii unei puteri sau alta,faptul că singurii oameni de încredere ministerială ai puterii de ieri și azi sunt fobaliști de divizia C, contabili de C.A.P. ori piţipoance blonde retușate ne spune nouă un lucru esențial pentru lupta noastră.: intangibilii României sunt nevoiți să fabrice o elită.....să cumpere intelectuali mărunți care să îi legitimeze.

Iar dacă intangibillii sunt nevoiți să cumpere intelectuali, noi trebuie să jubilăm, deoarece toată această afacere a elitei contrafăcute ne dă un semn crucial : elita reală a plecat scârbită; geniul de pe aceste meleaguri nu s-a vandut, caracterele mari ale României nu s-au îmbrățișat cu puterea, geniul românesc este curat, departe de jocurile putrede.

Este cel mai bun lucru care ni se putea întămpla, deoarece știm sigur că în această luptă ce o plănuim.....geniul va fi de partea noastră!

vineri, 16 iulie 2010


Bişniţarii de suflete



Bucureşti, 1989: „nişte copii” îşi dau ultimele suflări pe străzi, în timp ce „salvarea naţională” îţi creează un front în culise. Frontul, deşi etimologic ar trebui să se afle în luptă, face proclamaţii. „ Copiii ăia” continuă să ducă greul unei lupte surde. Nu se ştie cine în cine trage pe străzi.Lucrările Frontului ( care nu, nu s-a mutat în stradă) continuă neperturbate. „ Nopţile pline de groază” şi copiii „în bălţi de sânge” ( mulţumuri răposatului V. Sterian) sunt undeva într-o realitate ce nu are de a face cu „salvarea naţională”, care continuă să fie întreprinsă prin proclamaţii ( la căldură,lumină, siguranţă şi poate chiar şi un scotch de calitate).

Jumatate de an mai târziu, „nişte golani” din piaţa Universităţii sunt bătuţi crunt sau ucişi pentru restabilirea ordinii. Frontul, dintre membrii căruia puţini au alergat printre gloanţe în decembrie 1989, găseşte de cuviinţă să-şi conserve puterea prin mijloace democratice extreme, ţinând cont că minerii sunt, nu-i aşa, reprezentanţi ai societăţii civile. Concomitent, apar morminte cu cruci din lemn, neinscripţionate, prin cimitirul Dămăroaia.

De-a lungul istoriei, milioane de tineri şi-au vărsat sangele în numele unor idei. Unele au triumfat,altele nu. Unele s-au dovedit utopice or false, altele au dăinuit şi au inspirat alte generaţii. Indiferent de aceste lucruri aceşti tineri au murit in glorie şi işi petrec probabil eternitatea cu împlinirea şi împăcarea jertfei lor.

Însă cum îşi petrece veşnicia un suflet care a luptat, a învins şi a pierit pentru ca ulterior jertfa sa să facă loc unei alte tiranii ? Câţi dintre martirii din decembrie 1989 ar muri doar pentru a schimba beneficiarul abuzurilor ? Acei magnifici tineri, care nu au apucat să cunoască pe de-a-ntregul iubirea şi bucuria, viaţa şi bucuriile sau tristeţile ei. Ar mai renunţa ei la tot ceea ce le oferea viaţa doar pentru a schimba nişte intangibili cu alţii? Şi-ar mai privi ei din
Ceruri părinţii sfâşiaţi de durere doar pentru ca nu nomenclatura, ci regii contractelor publice să se scalde infatuat în lux pe spinarea părinţilor lor?

Cine ar da la schimb viaţa sa, durerea parinţilor săi şi incapacităţile organice ale unui sistem utopic pentru ca părinţii, fraţii şi prietenii lor să primească în schimb indiferenţa unei şi mai mari familii Ceauşescu dintr-un şi mai putred sistem? Cu sufletele lor s-a început marea bijniţă postdecembristă. Tot ceea ce a ajuns România astăzi reprezintă trădarea credinţei lor.

vineri, 12 februarie 2010



Generaţia '10 versus Generaţia '89-'90



Ce avem noi în comun cu generaţia 1989? Păi cam totul, mai puţin credinţă, tărie de caracter şi câteva chestiuni neimportante.

Lipsa noastră de reacţie la toate „tunurile” şi „şmecheriile” făcute pe banul public ( munca părinţilor noştri) e aproape strigătoare la cer. Suntem pasivi până în măduva oaselor şi, cu ochii pe vreo Sexy Brăileancă sau vreun Gigi Becali, contribuim la tot ceea ce blamăm. Suntem, prin ignoranţa noastră, principalii făuritori ai unei Românii de tot rahatul.

Aţi fost vreunul la Cimitirul Eroilor Revoluţiei? Sunt tineri....dureros de tineri. Au privirile limpezi, nevinovate şi pline de speranţă. Cum şi-or petrece copiii ăia veşnicia când ne văd în ignoranţa în care suntem? Credeţi că a murit vreunul cu gândul că jertfa sa este menită să ne dea nouă dreptul să nu purtăm un rahat de cravată şi să ne despuiem excitaţi pe la televizor?

Ce suntem noi prin comparaţie cu tinerii măcelăriţi în 89 şi bătuţi în 90? Cum ne poziţionăm faţă de acea generaţie? Ce înseamnă curajul în 2010? Dar implicarea? Care ne sunt valorile şi cum se manifestă respectul pe care sigur îl revendicăm faţă de munca părinţilor noştri? Credeţi că părinţii noştri sunt mult mai puţin batjocoriţi decât ai lor? Mai mult decât cert este faptul că nu ne-am pune în risc viaţa dacă am reacţiona în faţa Intangibililor, iar aceasta este, fără îndoială, principala victorie a victimelor de acum 20 ani.

Aceasta este libertatea cea mai de preţ, pentru aceasta au murit : pentru ca nişte ignoranţi ca noi să aibă libertatea de a se împotrivi. Din păcate, nu se mai pot jertfi încă odată pentru a ne da şi credinţa necesară,puterea şi spiritul de responsabilitate. Probabil că ar face-o!

Şi nu, nu contează ce conspiraţie a fost în spatele Revoluţiei. Ei sunt morţi....şi acolo rămân. N-o să se ridice niciunul din mormânt pentru că Revoluţia „n-a fost pe bune”.

duminică, 14 februarie 2010