Dimensiunea economică

Cele 7 milioane de euro ar fi rămas aproape integral în circuitul economic şi ar fi fost supuse efectului de multiplicare: din cele 6 milioane aferente cheltuielilor reale, banii viraţi către personal se îndreaptă probabil către consum, sprijinind pe de o parte producătorii români care satisfac nevoile de consum şi asigurând cel puţin încă un ciclu de impozitare, de un rezultă că un procent important se întoarce în vistieria statului. Cheltuielile cu capitalul circulant şi amortizarea capitalului fix rămâne, de asemenea, în circuitul economic.

Rămâne un milion de euro profit, din care, un om de afaceri civilizat va investi cel puţin 50% în dezvoltare şi va transforma cel mult 500.000 de euro în dividente, la rândul lor impozabili. Practic, diferenţa dintre economia românească şi o economie coerentă şi funcţională pe ipoteza de lucru dată este că în România se duc pe apa Sâmbetei 39 milioane de euro, şi iată de ce:

Cele 39 milioane de euro nu corespund niciunei necesităţi reale de plată, consum, reinvestire. Sunt 39 milioane de euro care din acest moment s-au blocat; pur şi simplu ei pot sa zacă. Este absurd să ne aşteptăm ca vreunul din beneficiarii acestor contracte să investească profitul în propria firmă sau în alte afaceri, dintr-o raţiune extrem de simplă:

Când conduci o firmă de maxim 100 de angajaţi şi realizezi asemenea profituri, trebuie să fii tâmpit să te apuci să investeşti într-o afacere serioasă şi sănătoasă, cu planuri de start-up, amortizare de investiţie şi cote de profitabilitate de 5%, 10%, 15%. Hugh Laurie spunea că este propriu naturii umane să urmărească ecuaţia care îi oferă cele mai multe recompense cu cea mai mică investiţie de efort. Să fim serioşi....şi-l închipuie cineva pe Cocoşuneanu administrând vreun fond de investiţii, vreun consorţiu turistic sau vreo uzină?

Banii aceştia, dacă nu vor sta pe loc tot timpul, se vor mişca numai în direcţia Monte Carlo, Hermes, Bamboo, Bugatti etc. Singurele mişcări interne efectuate de aceste lichidităţi sunt în campaniile electorale, dar acestea costa 20 milioane de euro la nivel naţional, se execută la negru şi sunt un număr de 3, maxim 4 la un interval de 4-5 ani. Sunt zeci de astfel de tunuri anual şi câte 20 milioane cheltuieli electorale pentru cele 3 mari partide, plus încă 20 milioane pentru partidele liliputane. Se fură mult mai mult de 80 milioane de euro anual.

Cel mai important impact economic al spulberării instituţiei parandărătului este faptul că toţi banii care vor pleca dinspre statul român către mediul privat vor rămâne în circuitul economic şi vor fi supuşi efectului de multiplicare! Nu poate exista competitivitate şi performanţă într-o societate în care marea majoritate a resurselor este concentrată în mâinile câtorva “intangibili” care, peste toate, mai şi sunt în cârdăşie!

Aceasta este calea spre performanţă, spre eficienţă, spre normalitate!