Calea

Ne-ar plăcea să vorbim despre intangibili și despre contractele publice, despre falșii intelectuali și marea problemă a sistemului de învățământ.Credem însă că trebuie să fim succinţi și să prezentăm liniile mari ale proiectului, amânând aceste subiecte pentru a fi dezbătute alături de voi.

Pe scurt: nu mai putem trăi în această Românie. Pur și simplu nu o mai suportăm, ne sufocă. Pute. Nu ne dorim nici să ne închipuim că ne-am putea crește copiii aici. Pe de altă parte, nu vrem să plecăm. Aceasta este țara bunicilor și părinților noştri, aici este moștenirea spirituală pe care ei ne-o lasă şi nu vrem să pierdem asta sub nicio formă.

Nevoia de schimbare este în noi de mult și mărturisim fără jenă că că de vreo 8 ani am tot căutat, fiecare, un partid, o organizație, un ”orice” care să ne convingă de faptul că își dorește și poate să muncească pentru a schimba România. Câţiva dintre membrii actuali au fost înscrişi în vreun partid sau organizaţie, însă cu toţii ne-am dorit. Am studiat organizații și partide și recunoaştem fără nicio problemă că am trecut de la pragul P.R.M., P.U.N.R. sau mișcări pseudo-legionare răsfirate pînă la partidele istorice. Nicăieri, dar nicăieri, nu am găsit ceea ce am căutat.

Așa zișii naționaliști sunt fie ipocriți fie total rupți de realitatea politică a vremurilor noastre, iar partidele, oricât de tare ne-am identifica cu doctrina( P.C., PNȚCD) sau discursul ( Crin Antonescu) lor, au toate aceeași rațiune de existență. Toate trebuie să plătească sume uriașe pentru campaniile electorale și toate trebuie să-și achite datorille din banii publici. În plus, toate au avut șansa guvernării și toate au confirmat această rațiune de existență. Soluția trebuie să fie alta.....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu