Grupurile

Mijloacele necesare pentru toate acestea sunt foarte greu de indentificat. Priorităţile societăţii româneşti de asemenea. Pentru a stabili un plan de acţiune concret este necesar să ne întâlnim, să aflăm pe cine putem conta şi să stabilim ce vom face.Pentru toate acestea, înfiinţăm grupuri de discuţii.

Fiecare dintre aceste grupuri va număra câte 20 de membri şi un moderator. Subiectul discuţiilor va fi România contemporană şi perspectivele sale, împreună cu ale noastre. Misiunea fiecărui grup va fi să analizeze prezentul românesc şi să identifice potenţiale soluţii pentru ameliorarea acestuia.

În prezent, există două astfel de grupuri. Membrii lor sunt studenţi bucureşteni de la Ştiinţe Politice, Arhitectură şi Drept. Fiecare grup trebuie să se reunească săptămânal şi să dezbată un subiect prestabilit, propus de membrii săi. Discuţiile sunt cât se poate de simple, lipsite de erudiţie. Scopul este să înţelegem cu toţii realităţile româneşti, pentru a putea emite un plan de acţiune.

Discuţiile vor fi absolut libere. Nimeni nu va fi niciodată întrerupt. Prima calitate imperios necesară fiecărui membru este curajul! Curajul de a lua cuvântul, curajul de a gândi şi de a îşi formula punctul de vedere.

Nimeni nu deţine adevăruri absolute, ci doar viziuni cu diferite grade de acurateţe. În acest proces al discuţiei, suntem cu toţii supuşi erorii. A doua calitate imperios necesară este puterea. Puterea de a ne înţelege limitele. Puterea de a accepta că în anumite situaţii am judecat eronat sau nu am avut toate informaţiile şi puterea de a nu ne lăsa afectaţi de aceasta.

În paralel, putem creea o bibliografie comună cu lucrări ce ne vor fi utile pentru această iniţiativă. Fiecare membru va scrie o recenzie după lecturarea unei lucrări. Scopul este să ne familiarizăm şi să înţelegem gândirea unor personaje care s-au confruntat cu probleme similare de-a lungul timpului.

Prin acest proces, ne vom da seama cine suntem, ce vrem şi, cel mai important, vom creşte ca oameni. Vom înţelege România aşa cum este ea şi, în mod cert, vom putea identifica mijloacele pentru a o transfigura.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu